Misiunea Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă, cu standardele de calitate şi cu sistemul competenţelor profesionale şi transversale necesare evoluţiei în cariera didactică, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale şi europene în domeniul educaţiei.

WORKSHOP “Identitate națională și multiculturalitate în spațiul european”, SLOVENIA (MARIBOR – LJUBLJANA), 3-8 septembrie 2018

(bune practici în şcolile europene) — program

Conferința InternaționalăEducație și cultură fără frontiere”, Istanbul, 04-09 august 2018
Obiective: cunoaşterea, înțelegerea şi promovarea dialogului multicultural/multilingvistic, educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea formelor de marginalizare şi segregare.
Grupul ţintă este alcătuit din: personal didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar
Calendar de activități: 15.06.2018- 30.06.2018 - înscrierea participanților/confirmarea înscrierilor în limita locurilor disponibile
Formularul de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScHzbDYd4GpJsLCJVKv3Kk1tFaeSHfnarkea7gHk7LDPDgpXQ/viewform?usp=sf_link
04- 09 august 2018 - Conferința Internațională, Istanbul (transport cu autocarul)
Condiții de participare: personal didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar municipiul București, plata tarifului de 175 euro (cazare cu mic dejun inclus, transport cu autocarul), 15 euro (taxă Conferință)

Important: înscrierile se fac doar online!

Ne face plăcere să vă aducem la cunoștință prima ediție a „Școlii de vară de știință și tehnologie de la Măgurele” care va avea loc în perioada 27 august - 3 septembrie. Școala, organizată de institutele de fizică de pe platformă Măgurele și Universitatea din București, se adresează elevilor de liceu, dar și cadrelor didactice din învățământul gimnazial și liceal în încercarea de a crește prezența cercetătorilor în activitățile și dezbaterile despre Educația pentru Științe.

Pentru elevi, școala oferă acces la prelegeri, vizite pe platformă, precum și lucrul într-o echipă de elevi la o temă de inițiere în cercetare coordonat de un mentor. Pentru cadrele didactice (de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, tehnologii etc.), școala oferă o serie de ateliere interactive de specialitate și psiho-pedagogice, precum și dezbateri pe teme educaționale.

Dintre temele pentru elevi propuse în acest an amintim: dezvoltarea de ansamblu cu interfață IoT pentru facilități experimentale, observații ale efectelor medicamentelor asupra celulelor tumorale expuse la radiații ionizante; aplicații ale inteligenței artificiale în analiza datelor științifice; prepararea și caracterizarea structurilor nanometrice cu aplicabilitate în electronică și optoelectronică; astrofizică - galaxii și găuri negre; comportamentul sistemului teren-structură în timpul cutremurelor; sisteme de procesare cu plasmă pentru modificarea suprafețelor; cântărirea Pământului cu un Raspberry Pi etc. Lista finală va fi prezentată pe site și pe facebook în zilele următoare.

Școala urmează unei serii de activități similare cu participarea cercetătorilor de pe platformă și a celor din Universitatea din București, reunite sub egida „Comunitatea Educație pentru Știință” dintre care amintim: ateliere și conferințe pentru profesori, dezvoltarea de materiale didactice, lecții pentru elevi, cercuri de robotică, expoziții științifice etc. Ați primit acest mesaj datorită interesului arătat pentru activitățile „Comunității ... ”, dacă sunteți de acord, vom continua să vă ținem la curent cu evenimentele pe care le organizăm.

Vă rugăm să diseminați informațiile despre școală către potențialii beneficiari, elevii și cadrele didactice.

Detalii despre înscriere găsiți aici:

http://events.theory.nipne.ro/msciteh  

www.facebook.com/mscitech

Din partea organizatorilor,
Bogdan Popovici

STUDIU PRIVIND MANAGEMENTUL INSTITUŢIONAL

în baza aplicării chestionarului electronic asociat desfăşurării workshop-ului ”Proiectarea documentelor manageriale la nivelul unităților din învățământul preuniversitar – exemple de bune practici

Perioada de desfășurare a studiului: februarie-martie 2018
Studiu realizat în parteneriat ISMB-CCD București

Institutul Elie Wiesel lansează apelul la candidaturi pentru cea de-a șaptea ediție a Școlii de Vară „Holocaustul din România între istorie și receptare”, care se va organiza în perioada 16-19 iulie 2018, la Lugoj, județul Timiș. Proiect în parteneriat cu The Olga Lengyel Institute Fundația "Păinea Vieții".

Mai multe informații în link-ul următor: http://www.inshr-ew.ro/call-for-application-holocaustul-din-romania-intre-istorie-si-receptare-editia-a-vii-a-2018/

Înscriere curs avizat "Educație prin șah"

Anunț program instruire "Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal"

Detalii în fișa de prezentare

Mesajul echipei CCD București — Ziua Învățâtorului

Interviu al Inspectorului Școlar General, profesor Ioana Mihaela Neacșu

Invitație — Conferința Municipală "Rolul nutriției și activității fizice în menținerea stării de sănătate a copilului" 4 iunie 2018 (program)

Celebrând trecutul, investim în viitor

Scopul proiectului este abilitarea cadrelor didactice pentru cultivarea la elevi a spiritului civic în vederea asumării valorilor și responsabilităților asociate dreptului la identitate.
Grupul ţintă (90 de formabili) este alcătuit din: 90 de cadre didactice din învățământul preuniversitar (15 preșcolar, 15 primar, 15 gimnazial, 15 liceal, 15 consilieri școlari, 15 formatori CCD).

Calendar de activități:
29-31 mai 2018 — înscrierea participanților/confirmarea înscrierilor în limita locurilor disponibile

Formularul de înscriere: https://goo.gl/forms/BOsoYHqsKIlEP4g73

4 iunie 2018, ora 16 - Conferința de deschidere a proiectului, CCD București
4 iunie 2018, 18-20 – Program de formare Celebrând trecutul, investim în viitor, CCD București
8-10 iunie 2018 -Program de formare Celebrând trecutul, investim în viitor, litoralul Mării Negre (transport cu autocarul)
12 iunie 2018- ora 16 Evaluare finală program de formare

Condiții de participare:
— personal didactic angajat într-o unitate de învățământ preuniversitar din municipiul București, maximum 2 participanți/unitate
— adeverință din care să reiasă acordul de participare din partea conducerii unității de învățământ (pentru ziua de 8 iunie 2018)
— plata taxei de transport (autocar) - 140 de lei

Important: înscrierile se fac doar online!