Misiunea Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă, cu standardele de calitate şi cu sistemul competenţelor profesionale şi transversale necesare evoluţiei în cariera didactică, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale şi europene în domeniul educaţiei.

În atenția absolvenților programelor de formare continuă din cadrul Proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, seriile 1-4

În perioada 13 iulie-7 august 2020 se pot ridica adeverințele care atestă absolvirea programului de formare continuă din cadrul Proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, seriile 1-4, învățământ primar și gimnazial.
Adeverințele se pot ridica de la sediul Casei Corpului Didactic a Municipiului București, Splaiul Independenței nr 315 A, sector 6, în zilele de marți și joi, în intervalul orar 9-16.
Vă rugăm să respectați regulile de siguranță impuse de situația actuală.

În perioada 13 iulie - 7 august 2020 se pot ridica atestatele de formare continuă

Selecția națională de bune practici în învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație”, desfășurată în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, a fost prelungită până la data de 5 iulie 2020.

În atenția cadrelor didactice beneficiare ale activităților de formare din cadrul programelor speciale (+ cerere model)

Selecția națională de bune practici în învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație”, desfășurată în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, a ajuns la a doua ediție.

Casa Corpului Didactic, partener în cadrul Proiectului ”EU ȘI POVESTEA TA/ Me and Your Stories – MYS”, Programul Erasmus+, lansează Concursul de Povești MYS. Concursul se adresează elevilor din școlile bucureștene. Pe site-ul CCD București găsiți afișul și și regulamentul concursului.


 

Anunț selecție grup țintă (mai 2020) din cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED” – cod SMIS 2014+:118327

ÎNSCRIERE curs avizat MEC, Evaluarea competențelor la elevii din ciclul primar și gimnazial, curs online, 32 ore
Tematica vizează evaluarea națională și evaluările internaționale la care participă elevii români (PISA, TIMSS, PIRLS).
Perioadă desfășurare curs: aprilie-mai 2020
ÎNSCRIERE aici

Vă rugăm să ne sprijiniți în realizarea analizei de nevoi în vederea stabilirii interesului dumneavoastră pentru participarea la programul ” Predarea transdisciplinară în aria curriculară Om și societate” și să completați chestionarul online https://forms.gle/KF7s9cXnRRjtDHZy6 

Analiza și interpretarea răspunsurilor dumneavoastră se face cu respectarea legii nr.677/2001 și a Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European (GDPR) și nu implică din partea dumneavoastră nici o obligație suplimentară.