Misiunea Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă, cu standardele de calitate şi cu sistemul competenţelor profesionale şi transversale necesare evoluţiei în cariera didactică, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale şi europene în domeniul educaţiei.

CASA CORPULUI DIDACTIC BUCUREȘTI, în parteneriat cu ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA derulează proiectul educațional „#SUPERDASCĂL” dedicat profesorilor din învățământul primar și gimnazial.
În cadrul proiectului, Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera (AECA) invită cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial la Atelierul serios de joacă-descoperire personală și dezvoltare profesională. Fiecare atelier are două module cu jocuri aplicate pe teme predilecte ale educației nonformale: comunicare socială, exprimarea emoțiilor, dezvoltare cognitivă, stimularea constructivă a competiției .
Atelierele se vor desfășura în școlile unde sunt profesori interesați. Participarea la ateliere este gratuită.
Pentru înscrieri: https://forms.gle/s5hgmrqrzFH7XLos7